Accéder à 2009
Accéder à 2008
Accéder à 2007
Accéder à 2006
Accéder à 2005
Accéder à 2004
Accéder à 2000
Jordi Savall și muzica otomană a lui Dimitrie Cantemir
Teodor E. Ulieriu-Rostás
source :article publié dans l'Observateur culturel
Ideea dialogului între Orient și Occident pare a fi în vogă de câțiva ani printre interpreții muzicii vechi, iar rezultatele s-au dovedit nu de puține ori fertile, fie că privesc spre lumea musulmană, fie spre Orientul îndepărtat. În această direcție se înscrie și albumul ”Istanbul – Dimitrie Cantemir – Le Livre de la Science de la Musique ” realizat sub conducerea lui Jordi Savall și apărut anul trecut (Alia Vox 9870). În ultimele luni, vestea înregistrării muzicii lui Dimitrie Cantemir s-a răspândit încet în presa românească, apoi albumul a fost lansat în librăriile românești și cumpărat ca pâinea caldă. În sfârșit, pe 30 noiembrie, Jordi Savall și colaboratorii săi au readus în persoană muzicile lui Cantemir la Ia și într-un concert cu adevărat istoric în semnificațiile sale - la o zi după ce istoricul Ștefan Lemny și-a lansat versiunea românească a lucrării sale ”Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea”.
În ciuda mediatizării ieșite din comun de care s-au bucurat aceste evenimente, muzica propriu-zisă a albumului consacrat lui Cantemir a rămas foarte puțin discutată. Acesta e golul pe care recenzia de față încearcă măcar în parte să-l umple.
De la prințul Cantemir la compozitorul Kantemiroğlu
Dimitrie Cantemir a petrecut douăzeci de ani la Istanbul , mai întâi ca ostatic, apoi ca ambasador al fratelui său Antioh, timp în care și-a desăvârșit educația enciclopedică și a devenit o figură cunoscută în înalta societate otomană. La sfârșitul secolului al XVII-lea, Istanbulul era dominat de o elită cosmopolită în care aristocratul-muzician era la ordinea zilei – se uită adesea că Imperiul Otoman a dat un număr mai mare de monarhi-poeți și muzicieni decât orice regat european. În această ambianță, Cantemir a devenit discipolul a doi dintre cei mai influenți muzicieni otomani ai epocii, un desăvârșit interpret la tanbur (o varietate de lăută cu gât lung) și apoi, maestru la rândul său pentru următoarea generație de nobili dilettanti într-ale muzicii. Toate acestea, într-un moment în care muzica elitei urbane din Imperiu se individualizase în raport cu muzica savantă de tradiție persană-arabă pentru a deveni ceea ce numim azi muzică clasică otomană.
Opera muzicală a lui Cantemir, Cartea științei muzicii după felul literelor, se înscrie pe de-a-ntregul în tradiția otomană, dar aduce câteva inovații substanțiale, dintre care cea mai importantă rămâne un sistem de notație muzicală bazat pe alfabetul arab. Tratatului muzical propriu-zis este însoțit de o colecție de 355 de piese instrumentale notate în sistemul lui Cantemir, dintre care 9 sunt compoziții proprii. Alături de culegerea renegatului polonez Ali Ufki, redactată în notație occidentală, colecția lui Cantemir reprezintă sursa capitală de cunoaștere a muzicii maeștrilor otomani din secolul al XVII-lea.
Muzica lui Cantemir nu se află la prima sa înregistrare. Nu voi menționa decât remarcabilele albume intitulate Splendours of Topkapi, respectiv In Search of the Lost Sound, opera unui ansamblu de muzicieni și muzicologi turci, Bezmâra, care au aplicat muzicii otomane ideea interpretării istorice, într-un demers similar activității ansamblurilor de muzică veche europeană. Evenimentul a trecut, la vremea sa, total neobservat în țară. Cât despre muzicienii români, ansamblul de muzică veche ”Anton Pann” a integrat de câțiva ani buni piese compuse de Cantemir în programele sale, dar formația are încă un drum lung de parcurs în ceea ce privește rigoarea interpretării și coerența estetică.
Albumul lui Jordi Savall alătură repertoriului clasic otoman două dintre cele mai semnificative minorități etnice în peisajul muzical al Istanbulului: armenii și evreii sefarzi. Pentru aceasta, Savall a adunat în jurul ansamblului Hespèrion XXI un grup ”all-stars” de muzicieni turci și armeni, care își manifestă pe îndelete virtuozitatea și inteligența improvizatorică de-a lungul discului.
Un prim punct de coerență, structura albumului se inspiră din suita instrumentală otomană (fasil i-sazende), compusă în principiu dintr-un preludiu solistic improvizat (taksim) și două tipuri de piese instrumentale savante (peșrev și sâz semâ`îsi). În centrul ”suitelor” de pe disc stau, cum se cuvine, șapte piese instrumentale (peșrev) în cea mai pură tradiție otomană, în vreme ce semâ`î-ul e înlocuit cu o piesă sefardă sau armeană. În pofida a ceea ce au lăsat să se înțeleagă unele comentarii slab documentate, doar piesele otomane sunt extrase din colecția lui Cantemir, iar una singură (nr. 5, peșrev în modul Muhayyer) este și compoziția sa – din păcate, tocmai cea care fusese înregistrată deja de ansamblul Bezmâra.
Opțiunea lui Savall de a include muzici din tradiția orală sefardă reflectă preocuparea sa de o viață pentru tradițiile muzicale iberice (amintesc numai albumul Diáspora Sefardí din 1999, Alia Vox 9809) și ușurează accesul urechilor neobișnuite cu muzica otomană, integrându-se fără probleme în aerul de reverie levantină. Piesele armenești, din contră, rup neprevăzut atmosfera cu tonul lor sumbru-lamentativ care prevestește, cu bună știință, suferințele viitoare ale armenilor din Anatolia.
Miza și capcanele unei reconstrucții sonore
Modul în care Savall și invitații săi au ales să interpreteze muzica lui Cantemir diferă în câteva puncte importante de tradiția interpretativă turcească în vigoare de-a lungul secolului XX, lucru atent semnalat în notițele ce acompaniază discul. În vreme ce interpretările tradiționale se bazează pe un tempo lent și pe o instrumentație fără variații, muzicienii conduși de Savall adoptă un tempo mult mai alert, iar instrumentația trimite mai curând la anatomia unui concert european, alternând pasajele tutti cu secțiuni în care melodia e pasată temporar celor mai diverse combinații de soliști. Improvizația individuală depășește semnificativ notația lui Cantemir, potențând heterofonia pieselor într-un grad de negăsit în vreo altă înregistrare de muzică clasică otomană. Rezultatul e o muzică plină de vervă, cu contraste bine definite, care răspunde gustului accentuat al lui Savall pentru paletele somptuoase de timbre – cu atât mai interesante în cazul sonorității exotice a instrumentelor orientale. Ceea ce se pierde într-o astfel de abordare e, dimpotrivă, fluiditatea și omogenitatea cu care se identifică în general muzica clasică otomană. Că această înregistrare a surprins neașteptat de plăcut publicul occidental - un critic american aplauda bunăoară ”Brandenburgicele otomane” restituite de Savall – nu e o problemă. Mai problematic e faptul că această reconstrucție muzicală surprinde în egală măsură muzicienii turci și că soluțiile de principiu la care recurge Savall rămân aceleași, indiferent că sunt aplicate Occidentului medieval, Istanbulului de secol XVII sau Franței baroce.
De fapt, înregistrarea pornește de la premisa că în secolul al XVII-lea, elementul popular (tradus în tempouri vii, o mai mare individualizare a muzicienilor, improvizație etc.) juca un rol mult mai important în muzica clasică otomană decât în formele canonizate în secolul al XIX-lea, de la care coboară stilul interpretativ rigid de azi. Fenomenul e comparabil cu ceea ce se întâmplă în muzica de curte europeană începând din Renaștere, iar aceste similarități par să devină un argument în sine pentru interpretarea inovatoare propusă de Savall. Capcana stă în faptul că modelul de interpretare a muzicii vechi europene unanim acceptat azi este rezultatul unei reconstrucții puse la punct în anii `60-`70, care a suplinit lacunele surselor istorice cu apelul mai mult sau mai puțin sistematic la tradițiile vii - printre care și muzica savantă a Orientului Apropiat. Din reconstrucție în reconstrucție, tentativa de a restitui practicile unei muzici orientale pornind de la experiența Occidentului riscă să se împotmolească într-un cerc hermeneutic care amalgamează și banalizează specificul tradițiilor muzicale. Și mai rău, să se trezească în postura comică a celui care încearcă să vândă gheață eschimoșilor. Demersul de față înfruntă cu succes, cred eu, toate aceste riscuri și susține o ipoteză viabilă din punct de vedere estetic, mulțumită rigorii lui Savall și excelenței muzicienilor care i-au stat alături. Cine va alege s-o infirme sau s-o completeze, va trebui s-o facă cu multă artă.
În cu totul altă ordine de idei, un album ca Le Livre de la Science de la Musique dă întreaga măsură a mizelor și potențialului conceptual al muzicii vechi, într-o lume – ne place sau nu – postmodernă. Dacă problema reconstrucției unei muzici de secol XVII e locală, cea a relaționării cu lumea Orientului Apropiat e capitală azi. Albumul de față a fost gândit în mod expres pentru un dublu destinatar, ponderând elementele familiare cu surprize sonore atât pentru cultura muzicală estică, cât și pentru cea Occidentală. Printre rândurile explicațiilor, din structura cosmopolită a programului se degajă invitația discretă și nedogmatică la o meditație asupra toleranței posibile în epoca lui Cantemir, dar pierdute de modernitate cu urmările cele mai tragice: toată lumea va înțelege de ce tocmai evreii și armenii sunt minoritățile reprezentate în program... Astfel, travaliul lui Savall își asumă în egală măsură poziția unei traduceri culturale, în care patrimoniul muzical mediteraneean funcționează pe post de limbă comună. Aceasta nu e și nici n-ar trebui să fie singura cale de explorare muzicii vechi - dar în cazul de față, proiectul lui Savall s-a întâlnit în modul cel mai fertil cu vocația lui Cantemir de interpret între cultura Răsăritului și cea a Occidentului.
______________________________________________
RADIODIFUZIUNEA ROMANA
Studioul Alfred Alexandrescu
Marti 14 Decembrie 2010 ora 18.00
ARTE NOVIS
Festivalul de Muzica Bizantina si Contemporana, editia a VI-a
OMAGIU LUI DIMITRIE CANTEMIR
la 300 de ani de la urcarea pe tron
PRIME AUDITII DE COMPOZITORI ROMANI
ANSAMBLUL CONTEMPORAN
Conducerea muzicala Marcel Spinei
Catalin Opritoiu – Flaut, Razvan Gachi – Clarinet, Saxofon,
Ovidiu Paraschiv – Clarinet bas, Cristian Horhogea – Trombon,
Marian Micu – Percutie, Alexandru Marinescu – Percutie,
Sanda Spinei – Pian, Mihaela Vosganian – Voce, Marcel Spinei – Violoncel
Cu participarea poetului Miltiade Nenoiu
Invitati academicienii Dan Berindei si Eugen Simion
Program
Dimitrie Cantemir - Doua cantari, pentru ansamblu
Marcel Spinei - Omagiu lui Dimitrie Cantemir op.12 nr.2, violoncel si percutie
Poem Atarxis op.1 nr.3, pentru percutie, ansamblu si CD
Ulpiu Vlad - Lamento “For Marcel Spinei”, pentru violoncel si CD
Mihaela Vosganian - Never ending, pentru voce procesata si violoncel
Voce procesata - compozitoarea
Fred Popovici - Concert “For Marcel Spinei”, pentru violoncel, ansamblu, CD
Coordonatori: Ruxandra Arzoiu, Irina Hasnas
In colaborare cu: Radio Romania Cultural, Redactia Muzicala Radio, Revista “Actualitatea Muzicala”, Asociatia Culturala «Marcel Spinei», Inspectoratul de Muzica al Armatei
***
FILE DE JURNAL (STAMBULIOTE)
Adrian Irvin Rozei
Fanarul este astăzi unul dintre cele mai mizerabile cartiere ale Istanbulului istoric. Într-un oraş care a evoluat şi s-a modernizat în ultima jumătate de secol mai mult decât oricare alt mare oraş european, – s-au construit două poduri peste Bosfor, un tunel este pe cale de a fi terminat, câteva linii de tramvai au fost inaugurate acum câţiva ani etc., etc.- acest cartier a rămas pe alocuri în starea de paragină care-l caracteriza acum un secol. Sau poate, nu! Acum un secol, când grecii şi armenii mai erau prezenţi în număr mare la Istanbul , probabil că Fanarul reflecta bunăstarea lor.
Astăzi, în afara celor câteva străzi care înconjoară Patriarhia ortodoxă în josul colinei unde câteva hoteluri şi case au fost restaurate în ultimii ani, atmosfera generală a locului degajă o impresie de abandon şi decadenţă.
Vizitatorul curios care urcă panta abruptă a dealului în căutarea vestigiilor strălucitoare ale unei lumi demult apuse, poate întâlni pe un zid, altădată falnic, dar care astăzi, pe alocuri, stă să cadă sub povara anilor şi a neîngrijirii, o placă de marmoră sub un medalion de bronz, care poartă inscripţia următoate, în limbile turca şi română:
“Pe aceste locuri s-a aflat palatul rezidit şi înfrumuseţat de principele moldovean Dimitrie Cantemir, savant enciclopedist de renume european, autor al unei monumentale istorii a Imperiului otoman, care a trăit la Istanbul între 1688-1710.”
Placa si medalionul de pe zidul fostului palat al lui Cantemir din Fanar
Dimitrie Cantemir, născut în Moldova la 1673, era fiul unui guvernator de provincie din vecinătatea Nistrului. Devenit mai târziu domn al Moldovei, Constantin Cantemir a fost nevoit să-şi trimită fiul în vârstă de numai 15 ani ca “zălog de bună purtare” la Constantinopol.
În 1693, Dimitrie Cantemir devine un efemer domn al Moldovei, timp de trei săptămâni, după care, mulţumită intrigilor şi peşcheşurilor distribuite de duşmanul său de moarte, Constantin Brâncoveanu, şi-a pierdut funcţia.
Însă adevaratul sejur al viitorului domn în capitala Imperiului Otoman a avut loc între 1700 şi 1710, când el a revenit însoţindu-l pe fratele lui mai mare, Antioh, recent detronat.
În timpul acestui sejur, Dimitrie Cantemir a avut libertatea de a studia şi a aprofunda cunoştinţele enciclopedice pe care le acumulase deja în vremea tinereţii, la Iaşi. Astfel , Cantemir cunoştea 11 limbi, printre care latina, greaca, persana, turca şi câteva limbi slave, era un ilustru savant preocupat de probleme de matematică, istorie, arhitectură, teologie sau filosofie. Ca să nu mai vorbim despre talentele lui literare, dezvăluite în primul roman scris în limba română, sau istorico-geografice relevate de celebrul “Descriptio Moldavie”. În concluzie, un spirit enciclopedic aşa cum numai secolul XVIII a ştiut să creeze, dar mai ales o punte între cultura Orientului şi cea a Occidentului.
Poate de aceea opera lui este greu de clasificat, aşa cum spune chiar Mircea Eliade, care a remarcat poziţia lui particulară în lumea intelectualităţii acelei epoci.
Însuşi Cantemir, conştient de această particularitate, ştia să joace cartea exotismului, afirmând pe baza consonanţei numelui său, că s-ar fi tras din Tamerlan, cunoscut şi sub numele de Timur Lenk sau Timur Khan. Afirmaţie legeră, pe care Voltaire o comenta amuzat , spunând: “… şi uite aşa se fac genealogiile!” Dar care însă nu-l împiedica să afirme că Dimitrie Cantemir “este mai degrabă din rasa lui Pericle” şi că “reunea toate talentele vechilor greci, ştiinţa, literele dar şi armata.”
În ciuda, sau poate tocmai din cauza acestei culturi internaţionale, Dimitrie Cantemir rămâne profund ataşat originilor şi tradiţiilor moldave, ba chiar mai mult, el remarcă spiritul comun care uneşte cele trei provincii româneşti şi comentează: “…poporul român este de asemenea poporul nostru”, cu o sugestivă comparaţie: “Românii sunt butucii de vie a Daciei noastre, iar noi, vlăstarele lor.”
De altfel, consecinţa imediată a acestor opinii, speranţa eliberării Ţărilor Române de sub dominaţia otomană, se manifestă imediat după întoarcerea lui ca domnitor al Moldovei: alinaţa secretă cu Rusia trebuia să asigure nu numai perenitatea familiei sale pe tronul Moldovei, confirmată în frontierele ei naturale până la Nistru şi Bugeac, dar şi independenţa economică a ţării faţă de Rusia. Ba chiar şi speranţa unirii celor două principate româneşti şi crearea unui stat-tampon între Rusia şi Imperiul Otoman.
Toate aceste speranţe, care n-au devenit o realitate decât mai bine de un secol şi jumătate mai târziu, se bazau pe analiza fină, de bun cunoscător al evoluţiei previzibile a imperiului dirijat de Înalta Poartă, analiză materializată în studiul conceput de Dimitrie Cantemir sub titlul: “Istoria Imperiului Otoman, unde se văd cauzele creşterii şi decadenţei lui” şi care a devenit cunoscut în Europa Occidentală odată publicat prin grija fiului său, Antioh Cantemir, în limbile engleză (1734), franceză (1742) şi germană (1745). Aşa se face nu numai că opera sa a fost cunoscută de savanţii şi literaţii secolului XVIII, dar chiar că numele “Démètre Cantemir” apare pe faţada Bibliotecii Ste. Geneviève din Paris, chiar în faţa templului dedicat marilor genii ale Franţei, “le Panthéon”.
Însă spiritul realist al lui Dimitrie Cantemir nu putea ignora imperativele momentului: importanţa intrigilor la curtea sultanului, de unde obligaţia unei prezenţe permanente pe lângă Înalta Poartă. Deci, necesitatea construirii unui palat la Istanbul , ceea ce turcii numeau “Bogdan Saray” – Palatul Moldovei. După cum palatul domnitorilor Valahiei era numit “Vlah Saray”.
Cantemir descrie în felul următor construcţia pe care a ctitorit-o la Stambul :
“Aproape de cartierul acesta (Patriarhia ortodoxă), în vremea şederii mele la Constantinopol s-a pus ultima cărămidă la palatul meu construit pe o colină căreia i se spune Sangiakdar-Iokuşu. Pot să spun că dă o impresie de eleganţă; clădirea e bine proporţionată şi poziţia sa permite o privelişte încântătoare, atât asupra oraşului, cât şi a împrejurimilor sale. Socrul meu, Şerban Cantacuzino, domnitorul Valahiei, a început acest palat sub Mahomed IV. Zidirile se ridicau în fundul văii până la o înălţime de 25 coţi; terenul era netezit şi planurile grădinii trasate, în fine, pereţii principali care urmau să fie corpul casei erau ridicaţi destul de sus, cheltuielile însumau pe puţin 35 000 monezi imperiale; când, deodată, s-a pus în vedere să nu se ducă planurile mai departe, pentru că ar fi putut să vadă în interiorul palatului imperial numit Tersan Serai. Dar, din fericire, trecerea de care se bucură primul vizir Ali Paşa mi-a adus din partea sultanului permisiunea de a folosi vechea fundaţie şi de a-mi termina lucrările la palat. De abia îmi văzusem opera încununată când m-am trezit parcă împins în Ţara Moldovei.”
Putem imagina cantitatea de pungi de aur care a costat “trecerea de care se bucură primul vizir Ali Paşa”!
Cunoaştem, din fericire, aspectul exterior al palatului cu colonade, aflat în mijlocul unei grădini “à la française”, mulţumită unei gravuri din secolul XVIII. Din păcate, tot ce se mai poate vedea astăzi cu uşurinţă este zidul lepros, care pe alocuri stă să cadă, şi care înconjoară parcul de vreo patru hectare. N-am reuşit niciodată, în cei douăzeci de ani de vizite repetate în acest loc, să intru acolo. I. M. Cantacuzino afirmă, în cartea sa intitulată “O mie de ani în Balcani”, că, la începutul anilor ’90, se mai putea vedea, în parc, o clădire de piatră, fosta bibliotecă a lui Dimitrie Cantemir, în care putrezeau sub straturi de praf, umiditate şi neîngrijire, cărţi şi obiecte din secolul XVIII. Şi tot în grădină exista “un fel de pavilion de lemn: este o capelă ortodoxă, Sf. Gheorghe Cantacuzinesc, în care nu se poate pătrunde, având uşa zidită.”
Despre acest loc, Dorin Matei vorbeşte în termenii următori într-un număr din mai 1992 al revistei “Magazin Istoric”:
“De regulă, cei ce au scris despre Vlah Serai, dar mai ales despre Bogdan Serai, încheiau cu un apel pentru salvarea ruinelor dela distrugere. Îl voi reproduce pe cel lansat de G. Balş în 1916, pentru bisericuţa dela Bogdan Serai. ‘Acolo multe zile întunecate s-au petrecut, multe clipe de furtună din zbuciumata noastră istorie. Multe frământări şi multe dureri trebuie să fi văzut tăcuta bisericuţă. O parte din sufletul nostru a rămas prins de aceste ziduri părăginite. Ar fi o impietate de a le uita cu totul.’ Astăzi Bogdan Serai nu mai există, ceea ce nu înseamnă că nu s-ar putea pune acolo o placă spre amintire, la fel ca şi în Ortakoy, unde şi-a petrecut Dimitrie Cantemir anii şederii sale la Istanbul …”
În tot cazul, Cantemir, plecat spre domnie în Moldova în 1710 şi care şi-a sfârşit viaţa în surghiun la Harkov , în Rusia, în anul 1723, n-a mai revăzut niciodată palatul său din Istanbul. Şi pe care cu siguranţă că îl regreta pentru că tot în impozanta sa “Istorie a Imperiului Otoman”, el se exprimă în acest fel:
“… şi aflu că, după plecarea mea, palatul meu, ridicat pe malul Bosforului, în locul cel mai minunat care poate fi imaginat, palatul meu, cu toate rarităţile pe care le-am adunat, a căzut în mâinile fiicei sultanului Ahmet.”
* * *
Una dintre pasiunile fostului şi viitorului domn al Moldovei în perioada sejurului la Istanbul a fost muzica.
Excelent muzician, Dimitrie Cantemir a devenit un recunoscut virtuoz al unui instrument cu coarde –tanbur- asemanător cu luthul sau viola da gamba, despre care el însuşi spunea că “este cel mai complet şi perfect dintre cele cunoscute sau pe care le-am văzut”. Aceasta pentru că “el reproduce cu precizie şi fără greşală cântecul şi vocea care iese din suflarea umană”. Despre reputaţia lui Dimitrie Cantemir ca interpret, Ion Neculce scrie: “Niciun locuitor al Constantinopolului nu cânta mai bine ca el.”
Ceea ce este un dublu compliment, pentru că pe atunci nu se prea obişnuia ca un membru al aristocraţiei să fie şi un virtuoz al muzicii, ba chiar şi să dea lecţii de interpretare!
Probabil că această pasiune provenea în parte dela tatăl său, domnul Constantin Cantemir, căruia, deşi analfabet, îi plăcea să cânte din fluier melodii ciobăneşti, cât şi dela profesorii lui, de origine greacă, atât la Iaşi , cât şi la Istanbul.
De altfel, în acea perioadă, Istanbulul era un înfloritor centru de cultură, în care îşi dădeau mâna influenţe artistice provenind din cele mai variate colţuri ale Imperiului. Astfel, în domeniul muzical, se manifestau originile greceşti, armeneşti sau iudaice ale principalilor artişti, calificaţi uneori drept “servitorii muzicieni ai Marelui Senior, care trec drept adevăraţi Orfei ai Imperiului turc”.
Alături de activitatea de interpret, Dimitrie Cantemir a fost şi un teoretician al artei muzicale. Nu numai că el a strâns şi consemnat mai bine de 350 melodii ale epocii, dar a şi conceput un sistem de scriere muzicală mulţumită căreia aceste teme au putut circula în Imperiu, ba chiar ne-au putut parveni în lumea modernă. El a şi compus diferite piese muzicale care, mulţumită transcrierii realizate prin metoda sa, au rămas multă vreme în repertoriul artiştilor din Imperiu. Astfel, ne-au parvenit comentariile francezului Charles Fonton care, în 1750, relatează “marele succes” al muzicii lui Dimitrie Cantemir, care e “încă ascultată cu multă plăcere”.
În 1781, italianul Giambattista Toderini a auzit la Istanbul “buni cunoscători” vorbind despre “ariile turceşti ale lui Cantemir”, numit de localnici “Kantemiroglu”!
Însă ceea ce i-a adus lui Dimitrie Cantemir reputaţia internaţională în acest domeniu, chiar dacă deseori istoricii uită să-l menţioneze, este tratatul muzical scris de prinţul moldav care poartă titlul “Cartea ştiinţei muzicale” (Kitâbu ‘Ilmi’l-Mûsîkî ‘ala vechi’l-Hurûfât). În acest tratat Cantemir expune principiile sistemului de notaţie muzicală inventat de el.
Toate aceste manifestări ale pasiunii lui Dimitrie Cantemir pentru arta muzicală i-au adus contacte de nepreţuit cu lumea intelectuală stambuliotă, precum şi accesul în înaltele sfere ale culturii otomane, printre care şi cel al bibliotecii din Marele Serai, loc inaccesibil unui nemusulman. Piesele transcrise de el au fost astfel reunite într-un volum oferit în 1703 sultanului Ahmed III, cu ocazia urcării sale pe tron.
Până astăzi, vizitatorul informat poate admira în palatul dela Topkapi un ceas de masă, datând din secolul XVIII, care interpretează de-a lungul zilei opt piese muzicale. Printre ele se găseşte şi o melodie compusă de Cantemir şi care-i poartă numele.
* * *
Mărturisesc că numai întâmplarea a făcut să-mi cadă privirea, într-un magazin de discuri de pe Istiklal Caddesi, artera principală pietonală a cartierului Pera care duce dela Piaţa Taksim până la vechiul metrou stambuliot, pe CD-ul intitulat:
ISTANBUL DIMITRIE CANTEMIR 1673-1723.
“Le Livre de la Science de la Musique ” et des traditions musicales Sépharades et Arméniennes
Discul, compus din 21 piese dintre care şapte sunt semnate de Dimitrie Cantemir, este un adevărat caleidoscop al vieţii muzicale stambuliote din secolul XVIII. El a fost realizat în concepţia programului, selecţia operelor interpretate şi versiunea lor muzicală de către Jordi Savall, celebru musician catalan, care dirijează formaţia “Hespèrion XXI”.
Chiar şi imaginile care ilustrează discul îmbracă un aspect multicultural: coperta exterioară reproduce un tablou al pictorului rus Aivazovskii (1817-1900), intitulat “Vedere din portul Constantinopol” aflat la Luvru , iar coperta interioară înfăţişează portretul unui nobil din secolul XVIII, prezentat ca fiind Dimitrie Cantemir, care se găsea până nu de mult în muzeul din Rouen. Acest portret, chiar dacă nu mai este considerat ca imaginea prinţului moldav, reprezintă prin veşmintele lui, o punte între Orient şi Occident pe care acesta nu ar fi renegat-o.
Portretul atribuit lui Cantemir din muzeul dela Rouen
Pregătirea acestui CD i-a cerut muzicianului Jordi Savall mai bine de şase ani de lucru. Pentru că, plecând dela tratatul lui Dimitrie Cantemir, el a conceput o lucrare de ansamblu menită să reflecteze spiritul cultural al secolului XVIII, la Istanbul. De aceea, el a intercalat piese compuse de Cantemir cu compoziţii sefarade sau armeneşti sau turceşti. Chiar şi instrumentele folosite (kanun, oud, kemene, tanbur, duduk etc.), reconstituire ale celor din vremea lui Cantemir sau descendentele lor contemporane, de cele mai multe ori utilizate azi în lumea folclorului oriental, au fost alese în aşa fel încât să-i demonstreze ascultătorului avertizat că această muzică era “mult mai perfectă decât cea a Europei din punct de vedere al măsurii şi al proporţiei cuvintelor”. Şi tot Cantemir adăuga: “… dar de asemeni ea e atât de greu de înţeles încât cu greu vei găsi trei sau patru persoane care cunosc în profunzime principiile şi delicatesele acestei arte.”
Trebuie să-i fim recunoscători lui Dimitrie Cantemir dacă această artă, atât de fugitivă, a muzicii a putut parveni până la noi. Şi lui Jordi Savall de a o fi resuscitat, în spiritul, dacă nu şi în forma ei absolută, pe care azi nimeni nu o poate verifica, şi de a ne da ocazia să o apreciem.
Adrian Irvin Rozei, Istanbul, octombrie 2010
Aceste manifestări culturale fac parte din programul “Toamna muzicii vechi” la Iaşi.
Sursa : http://ro.altermedia.info/---------------------------------------------------------------------------------------------------
Prof. Jacques Bouchard - quebechezul care ne cunoaste istoria mai bine decit multi dintre noi...
Cititorii ZigZagului Roman-Canadian sint familiarizati cu numele lui Jaques Bouchard, reputatul profesor titular al Catedrei de literatura greaca de la Universite de Montreal, canadianul quebechez ce cunoaste extrem de bine istoria medievala a Principatelor Romane, avind numeroase studii publicate pe aceasta tema, precum si conferinte sustinute atit la Bucuresti cit si la Montreal pe marginea acestui subiect.
Si nu este deloc o exagerare sa spunem ca domnia-sa cunoaste istoria romanilor (cel putin partea medievala a acesteia) mai bine decit multi dintre romani...
De altfel, ca urmare a recunoasterii importantei studiilor sale, recent prof. Bouchard a primitla Bucuresti titlul de ’’Membru de onoare al Institutului de Studii Est-Europene al Academiei Romane’’. Iar prim ministrul provinciei Quebec, Jean Charest, i-a trimis si el o scrisoare de felicitare pentru opera sa si pentru modul in care aceasta contribuie la stringerea relatiilor dintre populatia quebecheza si comunitatea romana.
Momentul a fost marcat public de o noua conferinta sustinuta la inceputul acestei luni de prof. Jacques
Bouchard pe tema influentei domniilor fanariote asupra dezvoltarii societatii romanesti in perioada iluminismului timpuriu (secolele XVII - XVIII).
Organizata de Asociatia Culturala Romana (ACR) si Comunitatea Moldovenilor din Quebec (CMQ), manifestarea s-a bucurat de prezenta a numerosi participanti, printre care si o serie de personalitati de prim rang ale vietii sociale si culturale montrealeze.
Reputatul universitar montrealez sustine (cu argumente) ca perioada domniilor fanariote din Principatele Romane a jucat un rol important in tranzitia Tarii Romanesti si a Moldovei de la o cultura ecleziasta la iluminismul occidental, inclusiv prin faptul ca folosind lb. greaca romanii au fost ’’eliberati’’ de povara limbii si literaturii slavone, orientata catre cultura religioasa si catre institutiile medievale.
Cum sigur v-am incitat la lectura acestui subiect, va prezentam Conferinta prof. Jacques Bouchard, traducerea in lb. romana apartinind vicepresedintelui ACR, Daniel Tufcea. (ADRIAN ARDELEAN)
Jacques Bouchard, Universite de Montreal:
Fanariotii si Iluminismul timpuriu
In memoria lui C.Th Dimaras
Fanarul este acel cartier al Constantinopolului (Istanbulul de azi) pe malul de sud al Cornului de Aur unde, dupa multe peripetii ca urmare a cuceririi otomane, patriarhul ecumenic al Bisericii Ortodoxe s-a stabilit in sfirsit in 1601. De atunci crestinii ortodocsi se vor regrupa in jurul patriarhatului pentru a forma primul grup de nouasprezece familii aristocrate. Acesti fideli ortodocsi, numiti fanarioti, vor sustine de diverse maniere institutia bisericii, vor primi astfel titluri onorifice, dar, drept urmare, vor fi adesea inclinati sa se amestece in treburile atit lumesti cit si spirituale ale bisericii.
Printre barbatii remarcabili care graviteaza in jurul patriarhatului din Fanar se afla doi, care se vor ilustra in mod special ca initiatori ai unei ere noi si vor provoca trecerea elenismului modern de la era credintei la era ratiunii, doi barbati care au studiatla Roma si Padova medicina si filozofia.
Primul este Teofil Coridaleu, nascutla Atena in 1570. Devenit doctor al Universitatii din Padova, va fi profesor de filozofie la Venetia , Zante si Constantinopol. A ramas celebru pentru ca a predat fizica si metafizica lui Aristotel, despuiate de orice interpretare crestina si de orice subordonare scolastica. Patriarhul Chiril Lucaris il va aduce la Constantinopol pentru a-i incredinta conducerea Academiei patriarhale si invatarea (predarea) filozofiei. Decedat in 1646, Coridaleu a fost deci contemporan cu Descartes (1596-1650). Poate pare de mirare ca reinnoirea gindirii filozofice neo-elenice a fost inceputa printr-o intoarcere la aristotelismul antic, dar in aceasta era o afirmare curajoasa a gindirii libere sub egida tutelara a filozofului de la care biserica a ales metoda pentru a-si cladi dogmatismul si apologetica sa. Sa-l prezinti pe Aristotel explicitind materialismul lui originar era tot atit de revolutionar pentru elenismul secolului XVII pe cit ’’cogito’’-ul cartezian era subversiv in Occident. Coridaleu va fi acuzat de calvinism si chiar ateism. Dar abundenta manuscriselor conservate si reeditarea lucrarilor sale dovedesc temeinic ca opera sa raspundea unei noi sensibilitati care, fara a denigra biserica, fara a-i neaga rolul conducator, prepara mentalitatile pentru a primi Luminile Occidentului. Subliniind importanta lui Coridaleu pentru Principatele Dunarene, istoricul Ariadna Camariano-Cioran a concluzionat: ’’Filozofia lui Coridaleu stirneste un interes particular in Romania, caci ea face poate parte din cultura romana mai mult decit din cultura greaca’’.
Cel de al doilea personaj, ridicat de data aceasta chiar din Fanar, care va intruchipa acest spirit intreprinzator si erudit este Alexandru Mavrocordat, nascut in Constantinopol in 1641. Dupa studii de medicina si filozofie in Italia, ca si ilustrul sau predecesor, Alexandru va predala Academia patriarhala filozofia aristotelica in spiritul lui Coridaleu. Poliglot recunoscut, el va face o cariera stralucitoare ca mare dragoman -mare interpret– al Sublimei Porti si se va ilustra la semnarea tratatului de la Carlowitz (1699). Sfatuitor apropiat al sultanului (mahremi esrar), Alexandru va lua titlul neobisnuit de ’’exaporiton’’ –Exaporitul-, probabil o traducere arhaica a latinescului ’’a secretis’’, adica ’’secretarius’’, in sensul ’’initiat in secrete’’. Succesul invataturilor sale, precum cel al lui Coridaleu, se va manifesta prin numarul de manuscrise, din care unele inca inedite ale acestui prolific autor. Dintre lucrarile sale va fi publicata o ’’Istorie Sfinta’’, la Bucuresti , in 1716. Mai tirziu, in sec. XIX, editorii vor pune la dispozitia publicului un ’’Epistolar’’ si un volum de Frontismata (Cugetari sau Reflexii), dupa cum vom discerne mai degraba influenta lui Pascal sau a lui La Rochefoucauld. In acelasi timp, Alexandru marcheaza la rindul sau inceputul Iluminismului timpuriu neo-elen prin publicarea unei teze de doctorat revolutionare pentru acea epoca, asupra circulatiei singelui si functiei plaminilor. Editat intii la Bolonia in 1664, volumul in latina este reeditat la Frankfurt anul urmator si la Lipsca (Leipzig) in 1682. Tinarul medic-filozof citeaza din Aristotel si Galen, dar se bazeaza mai ales pe teoria lui William Harvey, enuntata citiva ani mai inainte, in 1628. Este empirismul stiintific ce-si face atunci aparitia la greci. Exaporitul a decedat la 23 decembrie 1709, pe vechiul stil, deci 3 ianuarie 1710 stil nou, un an de rascruce in istoria elenismului, dupa cum vom vedea.
De-a lungul celor 30 de ani ce preced aceasta data istorica -anul 1710, Biserica constituie o putere incontestabila care actioneaza in toate directiile. Putem numi aceasta perioada ca aceea a ’’Bisericii triumfante’’, caci biserica exercita o autoritate spirituala despotica asupra credinciosilor. Unii din patriarhi isi vor aplica talentul si energiile in apararea credintei impotriva asaltului modernitatii, atit filozofica cit si stiintifica. Astfel, faimosul Dositei (1641-1707), patriarh al Ierusalimului, ce traieste insala Constantinopol , vegheaza asupra ortodoxiei (curateniei) credintei, imparte criticile, ataca biserica latina cu o minie prea putin crestina si pronunta excomunicari. El reprezinta un curent important impotriva ’’Luminilor’’ ce se nasc. Nepotul sau, Hrisant Notara (cca 1660-1731), patriarh al Ierusalimului dupa moartea lui Dositei, este mai nuantat insa. Mare calator, revine insa mereu la Constantinopol , unde se gaseste metocul Sf. Mormint. El ilustreaza aripa progresista a bisericii, raminind insa supus traditiei. Astfel, in 1716 publica in greaca, la Paris , un manual de geografie si de cosmologie, explica cu demonstratii matematice teoriile lui Copernic si Tycho Brahe, ale lui Kepler si Descartes cu privire la sistemul heliocentric; sfirseste totusi prin a se supune parerii Bisericii: concluzia sa este ca Pamintul este cu siguranta centrul lumii, de vreme ce Biblia il afirma, iar Aristotel si Ptolemeu o confirma. Totusi, influenta sa se dovedeste decisiva in domeniul educatiei, mai ales in Principatele Romane.
Aparitia ’’Luminilor’’ neo-elenice n-ar fi cunoscut un astfel de succes fara aportul favorabil al Principatelor Dunarene. Fara indoiala, influenta si prezenta greaca in Principate a precedat venirea domnilor fanarioti. Academiile domnesti dela Iasi si Bucuresti, adevarate focare de educatie elena, au fost fondate de domnii romani.
Numai ca, urmare a neincrederii Sublimei Porti fata de domnii paminteni, sultanul a hotarit sa incredinteze administrarea Principatelor fidelilor Imperiului Otoman, grecii din Fanar. Astfel, Ahmet al III-lea il numeste pe Nicolae Mavrocordat, fiul lui Alexandru Exaporitul, la tronul Moldovei, pe 6 noiembrie 1709. Intirziind doar pentru a-si inmorminta tatal, Nicolae ajungela Iasi pe 25 ianuarie 1710. Va fi pus pe tronul de la Bucuresti in 1715. Prima sa numire incepe deci regimul fanariot in Principatele Romane. Nicolae incepe o reforma adinca a statelor vasale pe care Poarta i le incredinteaza. Ca un demn contemporan al lui Ludovic al XIV-lea si al sultanului Ahmet al III-lea, el aplica o politica de soc -am putea numi aceasta epoca de ’’absolutism chibzuit’’ - in mare de la 1710 la 1730, anul mortii sale.
In istoriografia otomana aceasta perioada de glorie si de deschidere se numeste ’’Epoca lalelelor’’. Ahmet al III-lea trimite un ambasador in Franta, construieste o biblioteca superba in palatul sau dela Topkapi , practica poezia si caligrafia, introduce tiparul in Imperiu, organizeaza festivitati in palatul sau de la Kagithane.
Nicolae Mavrocordat face acelasi lucru dupa puterile sale: intemeiaza o biblioteca unica prin bogatia sa in sud-estul european, la Manastirea Vacaresti , linga Bucuresti. Se inconjoara de eruditi care formeaza o adevarata academie provinciala, dupa moda occidentului. Intretine corespondenta cu episcopul de Canterbury, savanti si oameni politici. Cheama in Principate profesori eminenti, greci in mare parte. Unul dintre ei, Marcos Porphyropoulos, asezat la Bucuresti , va scrie unui corespondent ’’Tot Fanarul este aici; de mult am uitat Constantinopolul!’’ Asemenea sultanului, Nicolae scrie scrisori, mici tratate despre lectura, impotriva tutunului, dialoguri dupa moda lui Lucian, dar si a lui Fenelon, Montesquieu... Scrie primul roman modern al literaturii neo-elenice, al carui interes il depaseste pe cel de ’’beletristica’’: Ragazurile lui Filotheu. Vedem asadar intinderea eruditiei sale: Machiavelli, Montaigne, La Rochefoucauld , disputa dintre clasici si moderni, quiteism-ul, Francis Bacon, Hobbes, politica occidentala si otomana, ca si alte numeroase subiecte. In sfirsit, de-a lungul celor citeva luni de domiciliu fortat pe care le-a petrecut in Transilvania, Nicolae compune un Tratat de indatoriri, care va fi imprimat intii la Bucuresti , in 1719, apoi reeditat la Lipsca , Londra si Amsterdam, cu o traducere latina: un adevarat cod de deontologie a unui supus perfect al lui Dumnezeu si al printului sau.
Cronicile romanesti ne spun ca Nicolae si-a atras uneori nemultumirea boierilor autohtoni pentru masurile luate in folosul poporului. A trebuit sa infrunte o revolta a boierilor locali, care vedeau rau inscaunarea unui strain. Cea mai spectaculoasa hotarire a lui Nicolae a fost de a da pe mina justitiei otomane pe Antim Ivireanul, mitropolitul Bucurestilor, care i se impotrivise. Biserica va trebui de acum sa se supuna puterii politice. Unul din inamicii lui Nicolae va spune despre el ca otomanii l-au pus domn in Principate pentru ca il considerau un ’’muserin’’ - ateu.
Cu iminenta unui conflict cu rusii, otomanii il vor rechema pe Nicolae si il vor aseza pe scaunul Moldovei pe Dimitrie Cantemir, pe care am putea sa-l consideram un fanariot moldovean: petrecuse o mare parte a vietii salela Constantinopol , studiind in Fanar. Dimitrie este si el un domn absolutist, dar domnia sa va fi de scurta durata: in timpul bataliei de la Stanilesti , in iulie 1711, paraseste coalitia otomana si trece de parte a armatei lui Petru cel Mare. Victoria otomanilor il va obliga pe Cantemir sa-l urmeze pe tar in Rusia. Multi dintre contemporanii sai il considerau ’’grec de origine’’, precum Voltaire in Charles XII. Grecii, de asemenea, l-au considerat ca unul de al lor; astfel, Dimitios Katarzis sau Catargi (cca 1730-1807), jurist fanariot stramutat la Bucuresti , va spune: ’’Faimosul Cantemiris, unul de-al nostru chiar si prin nume’’. Katarzis ii reproseaza lui Cantemir ca a scris Istoria Imperiului Otoman in latina, folosita in Occident, si nu cum ar fi trebuit -in greaca sau moldoveneasca.
Ahmet al III-lea este rasturnat la inceputul lui octombrie 1730, o luna abia dupa moartea lui Nicolae Mavrocordat. In ciuda tulburarilor ce vor urma, fanariotii isi vor pastra influenta. Multi au servit Imperiul Otoman si in multe domenii de activitate, mereu in slujbe unde folosirea culturii lor, a aptitudinilor lor lingvistice si geniului lor politic erau apreciate. Au fost un factor modernizator al natiunii grecesti, dar si al altor natiuni in tarile unde si-au desfasurat talentele de administratori. Pentru a revenila Principatele Romane , trebuie sa recunoastem ca au transformat societatile moldoveneasca si valaha, punind in practica masuri avangardiste. Astfel Constantin, fiul lui Nicolae Mavrocordat, ce va ocupa pe rind tronurile din Iasi si Bucuresti, de zece ori, va reusi sa aplice schimbari radicale ce dovedesc ca a fost unul din marii reformatori ai tarilor romane. Constantin publica o Constitutie in Mercure de France in 1742, desfiinteaza robia in cele doua principate, reorganizeaza serviciile publice si reorganizeaza impozitele (birurile). Intre 1730 - 1780 Principatele Dunarene sint un imens santier unde domnii, intelectualii, clerul si negutatorii participa la reinnoirea in spiritul unui ’’despotism luminat’’. Fanariotii Mavrocordat, Ipsilante, Ghica, Moruzi, dar si familiile autohtone Racovita, Calimachi sprijina invatamintul, dezvolta tiparul si nego-
tul, intensifica relatiile cu tarile occidentale. Trebuie sa subliniem ca intr-o epoca in care Grecia nu dispunea de tiparnite, numeroase lucrari au fost tiparite in Principatele Romane, fie in greaca fie in alte limbi.
Clerul grec sau vorbitor de greaca a jucat un rol important in difuzarea iluminismului timpuriu. Sa ne gindimla Eugen Voulgaris , de loc din Corfu, care a predat la Academia Athosului , apoi la cea din Fanar, si care l-a tradus primul pe Voltaire in greaca, care a publicat un manual de logica in care modernii se alatura clasicilor. El a lasat numeroase traduceri, inca inedite, de lucrari stiintifice din epoca sa. Desigur, spre sfirsitul vietii, uns episcop in Rusia si-a dezavuat credintele anterioare si l-a tratat pe Voltaire de necurat.
Sa ne gindimla Iosif Moesiodax , nascut la Cernavoda , in Dobrogea romaneasca, care a tradus Filozofia morala a abatelui Muratori. El, care a predat in Principatele Dunarere si a fost haituit pentru ideile sale moderniste, povesteste sperantele si peripetiile sale in faimoasa sa Apologie, publicata in 1780: este vorba aici de primul text literar grec care apartine fara echivoc iluminismului neo-elen.
Evenimentul care face trecerea de la iluminismul timpuriu la iluminismul propriu-zis la greci este publicarea de catre fanariotul Alexandru Ipsilanti, domn al Tarilor Romane, a unui codex de legi in greaca si romana, numit ’’Syntagmation nomikon’’, opera publicatala Bucuresti in 1780. In prefata, legislatorul utilizeaza metafora luminii pentru a vorbi de nevoia de Legi intr-un Stat: ’’... cu cit are trebuinta de lumina unul ce umbla intru intunearec... atit sint trebuinciose si pravilile la o politie...’’ Vedem ca legislatorul cunostea lucrarile lui Montesquieu si Beccaria, instructiunile Ecaterinei a II-a a Rusiei, precum si a altor reforme mai bine cunoscute in sec. XVIII.
Cind comparam Tratatul de indatoriri al lui Nicolae Mavrocordat (1719) cu Syntagmation al lui Alexandru Ipsilanti (1780) nu putem sa nu fim de acord cu judecata lui Paul Hazard, care scria in ’’La crise de la conscience europeenne’’ (1680-1715), ca iluminismul inlocuieste ’’o civilizatie fondata pe ideea de datorie, datoria catre Dumnezeu, datoriile catre print... cu o civilizatie fondata pe ideea de drept’’.
Fanariotii vor continua sa exercite o influenta pozitiva asupra evenimentelor ce vor duce la razboiul de independenta de la 1821, dar alti actori vor lua de acum initiativa activitatilor in aceasta perioada propriu-zisa a iluminismului, alte grupuri sociale, alte grupari ideologice si politice.
Comemoram anul acesta 300 de ani de la trei date marcante ale istoriei fanariotilor.
- Intia este prima numire a lui Nicolae Mavrocordat pe tronul Moldovei de catre sultanul Ahmet III; aceasta numire, datata 6 noiembrie 1709 pe stilul vechi, deci 17 noiembrie pe stil nou, inaugureaza regimul fanariot in Moldova. Domnul Nicolae va veni in principatul sau pe 25 ianuarie 1710, adica 5 februarie pe stil nou, intirziat fiind de decesul tatalui sau Alexandru.
- Al doilea eveniment este cel al disparitiei, la 23 decembrie 1709, adica 3 ianuarie 1710 pe stil nou, a eminentului fondator al dinastiei Mavrocordat, Alexandru, zis Exaporitul.
- In fine, al treilea eveniment este cel al numirii lui Dimitrie Cantemir pe tronul Moldovei, pe 14 noiembrie 1710 pe vechiul stil, deci 25 noiembrie al calendarului gregorian, un an aproape dupa prima numire a lui Nicolae Mavrocordat.
Este posibil sa gindim ca aceste trei comemorari vor da specialistilor ocazia readucerii in memorie si aprofundarea aportului esential avut de fanarioti la modernizarea societatilor si organizarea statelor din sud-estul Europei. Acest aport se identifica cu o perioada pe care eu propun sa o numim ’’zorii iluminismului’’, ’’iluminismul timpuriu’’, o simbioza care mi se pare ca ii asociaza pe greci si pe romani in drumul lor catre iluminismul propriu-zis si lupta lor specifica pentru emanciparea nationala.
Si nu este deloc o exagerare sa spunem ca domnia-sa cunoaste istoria romanilor (cel putin partea medievala a acesteia) mai bine decit multi dintre romani...
De altfel, ca urmare a recunoasterii importantei studiilor sale, recent prof. Bouchard a primit
Momentul a fost marcat public de o noua conferinta sustinuta la inceputul acestei luni de prof. Jacques
Bouchard pe tema influentei domniilor fanariote asupra dezvoltarii societatii romanesti in perioada iluminismului timpuriu (secolele XVII - XVIII).
Organizata de Asociatia Culturala Romana (ACR) si Comunitatea Moldovenilor din Quebec (CMQ), manifestarea s-a bucurat de prezenta a numerosi participanti, printre care si o serie de personalitati de prim rang ale vietii sociale si culturale montrealeze.
Reputatul universitar montrealez sustine (cu argumente) ca perioada domniilor fanariote din Principatele Romane a jucat un rol important in tranzitia Tarii Romanesti si a Moldovei de la o cultura ecleziasta la iluminismul occidental, inclusiv prin faptul ca folosind lb. greaca romanii au fost ’’eliberati’’ de povara limbii si literaturii slavone, orientata catre cultura religioasa si catre institutiile medievale.
Cum sigur v-am incitat la lectura acestui subiect, va prezentam Conferinta prof. Jacques Bouchard, traducerea in lb. romana apartinind vicepresedintelui ACR, Daniel Tufcea. (ADRIAN ARDELEAN)
Jacques Bouchard, Universite de Montreal:
Fanariotii si Iluminismul timpuriu
In memoria lui C.Th Dimaras
Fanarul este acel cartier al Constantinopolului (Istanbulul de azi) pe malul de sud al Cornului de Aur unde, dupa multe peripetii ca urmare a cuceririi otomane, patriarhul ecumenic al Bisericii Ortodoxe s-a stabilit in sfirsit in 1601. De atunci crestinii ortodocsi se vor regrupa in jurul patriarhatului pentru a forma primul grup de nouasprezece familii aristocrate. Acesti fideli ortodocsi, numiti fanarioti, vor sustine de diverse maniere institutia bisericii, vor primi astfel titluri onorifice, dar, drept urmare, vor fi adesea inclinati sa se amestece in treburile atit lumesti cit si spirituale ale bisericii.
Printre barbatii remarcabili care graviteaza in jurul patriarhatului din Fanar se afla doi, care se vor ilustra in mod special ca initiatori ai unei ere noi si vor provoca trecerea elenismului modern de la era credintei la era ratiunii, doi barbati care au studiat
Primul este Teofil Coridaleu, nascut
Cel de al doilea personaj, ridicat de data aceasta chiar din Fanar, care va intruchipa acest spirit intreprinzator si erudit este Alexandru Mavrocordat, nascut in Constantinopol in 1641. Dupa studii de medicina si filozofie in Italia, ca si ilustrul sau predecesor, Alexandru va preda
De-a lungul celor 30 de ani ce preced aceasta data istorica -anul 1710, Biserica constituie o putere incontestabila care actioneaza in toate directiile. Putem numi aceasta perioada ca aceea a ’’Bisericii triumfante’’, caci biserica exercita o autoritate spirituala despotica asupra credinciosilor. Unii din patriarhi isi vor aplica talentul si energiile in apararea credintei impotriva asaltului modernitatii, atit filozofica cit si stiintifica. Astfel, faimosul Dositei (1641-1707), patriarh al Ierusalimului, ce traieste insa
Aparitia ’’Luminilor’’ neo-elenice n-ar fi cunoscut un astfel de succes fara aportul favorabil al Principatelor Dunarene. Fara indoiala, influenta si prezenta greaca in Principate a precedat venirea domnilor fanarioti. Academiile domnesti de
Numai ca, urmare a neincrederii Sublimei Porti fata de domnii paminteni, sultanul a hotarit sa incredinteze administrarea Principatelor fidelilor Imperiului Otoman, grecii din Fanar. Astfel, Ahmet al III-lea il numeste pe Nicolae Mavrocordat, fiul lui Alexandru Exaporitul, la tronul Moldovei, pe 6 noiembrie 1709. Intirziind doar pentru a-si inmorminta tatal, Nicolae ajunge
In istoriografia otomana aceasta perioada de glorie si de deschidere se numeste ’’Epoca lalelelor’’. Ahmet al III-lea trimite un ambasador in Franta, construieste o biblioteca superba in palatul sau de
Nicolae Mavrocordat
Cronicile romanesti ne spun ca Nicolae si-a atras uneori nemultumirea boierilor autohtoni pentru masurile luate in folosul poporului. A trebuit sa infrunte o revolta a boierilor locali, care vedeau rau inscaunarea unui strain. Cea mai spectaculoasa hotarire a lui Nicolae a fost de a da pe mina justitiei otomane pe Antim Ivireanul, mitropolitul Bucurestilor, care i se impotrivise. Biserica va trebui de acum sa se supuna puterii politice. Unul din inamicii lui Nicolae va spune despre el ca otomanii l-au pus domn in Principate pentru ca il considerau un ’’muserin’’ - ateu.
Cu iminenta unui conflict cu rusii, otomanii il vor rechema pe Nicolae si il vor aseza pe scaunul Moldovei pe Dimitrie Cantemir, pe care am putea sa-l consideram un fanariot moldovean: petrecuse o mare parte a vietii sale
Ahmet al III-lea este rasturnat la inceputul lui octombrie 1730, o luna abia dupa moartea lui Nicolae Mavrocordat. In ciuda tulburarilor ce vor urma, fanariotii isi vor pastra influenta. Multi au servit Imperiul Otoman si in multe domenii de activitate, mereu in slujbe unde folosirea culturii lor, a aptitudinilor lor lingvistice si geniului lor politic erau apreciate. Au fost un factor modernizator al natiunii grecesti, dar si al altor natiuni in tarile unde si-au desfasurat talentele de administratori. Pentru a reveni
tul, intensifica relatiile cu tarile occidentale. Trebuie sa subliniem ca intr-o epoca in care Grecia nu dispunea de tiparnite, numeroase lucrari au fost tiparite in Principatele Romane, fie in greaca fie in alte limbi.
Clerul grec sau vorbitor de greaca a jucat un rol important in difuzarea iluminismului timpuriu. Sa ne gindim
Sa ne gindim
Evenimentul care face trecerea de la iluminismul timpuriu la iluminismul propriu-zis la greci este publicarea de catre fanariotul Alexandru Ipsilanti, domn al Tarilor Romane, a unui codex de legi in greaca si romana, numit ’’Syntagmation nomikon’’, opera publicata
Cind comparam Tratatul de indatoriri al lui Nicolae Mavrocordat (1719) cu Syntagmation al lui Alexandru Ipsilanti (1780) nu putem sa nu fim de acord cu judecata lui Paul Hazard, care scria in ’’La crise de la conscience europeenne’’ (1680-1715), ca iluminismul inlocuieste ’’o civilizatie fondata pe ideea de datorie, datoria catre Dumnezeu, datoriile catre print... cu o civilizatie fondata pe ideea de drept’’.
Fanariotii vor continua sa exercite o influenta pozitiva asupra evenimentelor ce vor duce la razboiul de independenta de la 1821, dar alti actori vor lua de acum initiativa activitatilor in aceasta perioada propriu-zisa a iluminismului, alte grupuri sociale, alte grupari ideologice si politice.
Comemoram anul acesta 300 de ani de la trei date marcante ale istoriei fanariotilor.
- Intia este prima numire a lui Nicolae Mavrocordat pe tronul Moldovei de catre sultanul Ahmet III; aceasta numire, datata 6 noiembrie 1709 pe stilul vechi, deci 17 noiembrie pe stil nou, inaugureaza regimul fanariot in Moldova. Domnul Nicolae va veni in principatul sau pe 25 ianuarie 1710, adica 5 februarie pe stil nou, intirziat fiind de decesul tatalui sau Alexandru.
- Al doilea eveniment este cel al disparitiei, la 23 decembrie 1709, adica 3 ianuarie 1710 pe stil nou, a eminentului fondator al dinastiei Mavrocordat, Alexandru, zis Exaporitul.
- In fine, al treilea eveniment este cel al numirii lui Dimitrie Cantemir pe tronul Moldovei, pe 14 noiembrie 1710 pe vechiul stil, deci 25 noiembrie al calendarului gregorian, un an aproape dupa prima numire a lui Nicolae Mavrocordat.
Este posibil sa gindim ca aceste trei comemorari vor da specialistilor ocazia readucerii in memorie si aprofundarea aportului esential avut de fanarioti la modernizarea societatilor si organizarea statelor din sud-estul Europei. Acest aport se identifica cu o perioada pe care eu propun sa o numim ’’zorii iluminismului’’, ’’iluminismul timpuriu’’, o simbioza care mi se pare ca ii asociaza pe greci si pe romani in drumul lor catre iluminismul propriu-zis si lupta lor specifica pentru emanciparea nationala.
Sursa : http://www.zigzag-online.ro/index.php?page=vezi_articol&idArticol=806&titlu=Prof. Jacques Bouchard - quebechezul care ne cunoaste istoria mai bine decit multi dintre noi...
Vineri, 22 Octombrie 2010
Dimitrie Cantemir – umanist ortodox şi savant european – model permanent actual al tinerilor studioşi
† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir", cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la fondare şi a aniversării a 300 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a domnitorului Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 22 octombrie 2010.
Domnule Preşedinte al Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir",
Doamnă Rector,
Distinsă asistenţă,
Împlinirea a 20 de activitate educativă şi academică neîntreruptă a Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir", reprezintă un moment şi un motiv de bucurie, nu doar pentru conducerea, profesorii, absolvenţii şi studenţii ei de astăzi, ci şi pentru societatea românească în ansamblul său, bucurie la care se asociază şi Biserica Ortodoxă Română, care vede în înfiinţarea şi funcţionarea statornică şi eficientă a unei Universităţi promotoare a valorilor creştine şi naţionale un semn de speranţă pentru viitorul acestui neam.
Deasemena, comemorarea a 300 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a domnitorului Dimitrie Cantemir, al cărui nume îl poartă Universitatea dumneavoastră, prin organizarea Conferinţei Internaţionale cu tema Opera lui Cantemir – simbol al convergenţelor civilizaţiilor, reprezintă o lăudabilă iniţiativă patriotică şi spirituală, pentru care vă felicităm, rugându-ne lui Hristos, Domnul istoriei, să inspire pe oratori, pentru a aprinde în sufletele studenţilor aceleaşi idealuri cărora s-a dedicat marele cărturar şi domn: apărarea şi afirmarea dreptei credinţe, iubirea de neam, promovarea culturii, ştiinţelor şi artelor, dorinţa de cunoaştere şi îmbogăţire spirituală, cultivarea prieteniei şi a relaţiilor frăţeşti cu toţi oamenii.
Deoarece marele savant şi om politic s-a născut în Moldova (loc. Siliăteni, com. Fălciu, jud. Vaslui), a fost Domn al Moldovei (1710-1711), iar din anul 1935 (17 iunie) osemintele sale se află în biserica Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi, aproape de mormântul ctitorului acestei mănăstiri, domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, şi aproape de mormântul domnitorului Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza. În timpul arhipăstoririi noastre ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în contextul sărbătorilor Sfintei Cuvioase Parascheva din anul 2003, când s-au împlinit 330 de ani de ani de la naşterea sa şi 280 de ani de la trecerea sa la viaţa veşnică - Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a organizat un moment memorial dedicat acestui strălucit principe român şi cărturar european. Pe lângă pomenirea liturgică solemnă de la Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" şi Catedrala mitropolitană din Iaşi, a fost organizat Colocviul 280 de ani de la trecerea la cele veşnice a Voievodului Dimitrie Cantemir şi s-a publicat la Editura Trinitas volumul omagial intitulat: Dimitrie Cantemir (1673-1723), principe român şi cărturar european, ca omagiere a memoriei sale, pentru că poporul nostru are nevoie de cultivarea profundă şi atentă a identităţii sale în dialog şi cooperare europeană şi universală, potrivit vocaţiei sale de a realiza sinteze între Răsărit şi Apus, între spiritualitate şi ştiinţă, între specific naţional şi orizont universal.
Prin cultura sa vastă, acumulată din fragedă tinereţe, când formarea sa a fost asigurată şi supravegheată de învăţatul călugăr Ieremia Cacavelas Cretanul, iar mai târziu de profesorii Academiei Patriarhale din Constantinopol, al cărei student a fost, prin cele 12 limbi străine învăţate, între care: greaca, latina, slavona, araba, turca, persana, italiana, franceza, prin preocupările sale de filosofie, teologie, logică, metafizică istorie, geografie, etnografie, muzică, artă, literatură, prin ataşamentul său permanent faţă de valorile credinţei creştine ortodoxe, prin deschiderea faţă de civilizaţiile occidentală şi orientală, prin capacitatea genială de a crea sinteze între Răsărit şi Apus, Dimitrie Cantemir române un model pentru toţi tinerii români studioşi, dar mai ales pentru studenţii Universităţii care poartă numele marelui enciclopedist şi umanist ortodox român.
În atmosfera sărbătorească a zilei de astăzi, adresăm cuvânt de felicitare şi binecuvântare conducerii Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir", corpului academic, studenţilor şi doctoranzilor, dorind tuturor ajutorul lui Dumnezeu în lucrarea cea bună a formării tinerei generaţii în spiritul valorilor autentice, creştine şi româneşti.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Tabla de materii :
http://www.bibliomonde.com/pages/fiche-livre.php3?id_ouvrage=6703&texte_aff=table
Références en ligne :
Alexandru-Florin Platon, « Sinteza culturala cantemiriana », dans Contrafort, Chisinau, 7-8 (177-178), juillet-août 2009 http://www.contrafort.md/2009/177-178/1722.html ;
Florent Parmentier, dans La revue géopolitique, Paris, 15 octobre 2009 (diploweb.com) http://www.diploweb.com/Les-Cantemir-S-Lemny-Complexe-2009.html ;
Dan C. Mihailescu, « Omul care aduce cartea », Protv, 5 janvier 2010, http://www.protv.ro/emisiuni/shows/omul-care-aduce-cartea/video-stefan-lemny-les-cantemir/32566/pagina-3.html;
Sebastian Maxim, « Sub semnul Inorogului », dans Oglindan@t. Revistà de informatie si analiza cultural-religioasà, 21 februarie 2010, http://www.oglindanet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=230:sub-semnul-inorogului&catid=70:recenzie&Itemid=41;
Elvira Sorohan, « Douà càrti despre Cantemir », România literarà, N° 14, 29/04-19/04 2010 http://www.romlit.ro/doua_carti_despre_cantemiri ;
Adriana Babeti, Slava Moldovei, Suplimentul de culturà, N° 278, 19-06-2010, p. 10
Valentin Musca, Ziarul de Vrancea, 27.07.2010, http://www.ziaruldevrancea.ro/index.php?articol=50289 ;
Cristina Bîrsan, Dix-huitième siècle, Paris, N° 42, 2010, 1, p. 775-776, http://www.cairn.info/resume.php?ID_ARTICLE=DHS_042_0721 ;
Premii acordate :
Prix Virgil Cândea, Fundatia culturalà Magazin istoric, Bucarest, 23 février 2010
Cantemir Prize 2010, The Berendel Foundation, Oxford, 9 septembre 2010
http://www.princeradublog.ro/jurnal/conferin%C8%9Ba-umanismul-intercultural-de-la-oxford/
ISTANBUL. Dimitrie Cantemir
“The Book of the Science of Music” and the Sephardic and Armenian musical traditions
“The Book of the Science of Music” and the Sephardic and Armenian musical traditions
HESPÈRION XXI
Yair Dalal oud
Driss El Maloumi oud
Pierre Hamon ney & flûte
Dimitri Psonis santur
Pedro Estevan percussion
Jordi Savall rebab, vielle et lire d’archet
Yair Dalal oud
Driss El Maloumi oud
Pierre Hamon ney & flûte
Dimitri Psonis santur
Pedro Estevan percussion
Jordi Savall rebab, vielle et lire d’archet
MUSICIENS INVITÉES
Kudsi Erguner ney
Derya Türkan Istanbul kemençe
Yurdal Tokcan oud
Fahrettin Yarkın percussion
Murat Salim Tokaç tanbur
Hakan Güngör kanun
Gaguik Mouradian kemancha
Georgi Minassyan duduk
Haïg Sarikouyomdjian duduk et ney « Beloul »
Haroun Taboul tanbur à archet
Kudsi Erguner ney
Derya Türkan Istanbul kemençe
Yurdal Tokcan oud
Fahrettin Yarkın percussion
Murat Salim Tokaç tanbur
Hakan Güngör kanun
Gaguik Mouradian kemancha
Georgi Minassyan duduk
Haïg Sarikouyomdjian duduk et ney « Beloul »
Haroun Taboul tanbur à archet
Direction: JORDI SAVALL
1. Taksim (Kanun, Vièle, Oud, Kemence et Tanbur) Improvisation 2. Der makām-ı ‘Uzzâl uşūleş Devr-i kebīr - Mss. Dimitri Cantemir (118) Anonym (ancien) 3. Los Paxaricos (Isaac Levy I.59) – Maciço de Rosas (I.Levy III.41) Sépharade (Turquie) 4. Taksim (Kanun) Improvisation 5. Der makām-ı Muhayyer uşūleş Muhammes (Mss. D.Cantemir 285) Kantemiroğlu 6. Chant et Danse (2 Duduk et percussion) Tradition Arménienne 7. Taksim (Oud) Improvisation 8. Der makām-ı Hüseynī Semâ’î (Mss. D.Cantemir 268) Baba Mest 9. El amor yo no savia (I.Levy II.80) Sépharade (Esmirna) 10. Taksim (Lira) Improvisation 11. Der makām-ı Şūri Semâ’î (Mss. D.Cantemir 256) Anonyme (ancien) 12. Lamento: Ene Sarére (2 Duduk) Barde Ashot (Arménien) 13. Madre de la gracia (I. Levy III.29) Sépharade (Turquie) 14. Taksim (Kanun, Tanbur, Santur et Oud) Improvisation 15. Der makām-ı [Hüseynī] uşūleş Çenber (Mss. D.Cantemir 96) Edirne’li Ahmed 16. Taksim & Makam «Esmkhetiet-Yis kou ghimeten-Tchim guichi» Barde Sayat Nova (Arménien) 17. Taksim (Kanun, Tanbur et Oud) Improvisation 18. Der makām-ı ‘Uzzâl uşūleş Berevsan (Mss. D.Cantemir 148) ‘Alí H^äce (Ali Hoca) 19. Venturoso Mançevo (I. Levy II.58) Sépharade (Esmirna) 20. Taksim (Kemence, Kanun, Oud et Tanbur) Improvisation 21. Der makām-ı Hüseynī Sakīl-i Ağa Rıżā (Mss. D. Cantemir 89) Anonyme (ancien)
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
2008
|
Sursa : http://www.icr.ro/paris/evenimente-6/ficep-saptamana-culturilor-straine-la-paris.html
Inhaltsverzeichnis
KLAUS BOCHMANN
Vorwort 9
IGOR CORMAN, Botschafter der Republik Moldova in Deutschland
Geleitwort 22
ANTIOCH KANTEMIR:
Das Leben des Fiirsten Dimitrie Cantemir 24
Dimitrie Cantemir - Fiirst der Moldau
WIM VAN MEURS (MUNCHEN/NIJMEGEN):
Cantemir als Stratege, Cantemir-Strategien der Historiker 42
ION EREMIA (CHISINAU):
Politica rusofila a lui Dimitrie Cantemir - mit si realitate
(Die prorussische Politik Dimitrie Cantemirs - Mythos und Realitat) 57
CATALIN TURLIUC (IA§I):
Dimitrie Cantemir - ezoterismul si societatile initiatice
(Cantemir, Geheimlehren und InitiationsgeseUschaften) 80
Cantemir in der europaischen Kultur
HANS-CHRISTIAN MANER (MAINZ):
Geschichtsschreibung im 18. Jahrhundert. Anmerkungen zum Werk
des Fiirsten Dimitrie Cantemir unter besonderer Berucksichtigung der
Geschichte des Osmanischen Reiches 88
KRISTA ZACH (MUNCHEN):
Die Moldaukarte zur Descriptio Moldaviae - eine rumanische Chorographie
im Zeitalter der Aufklarung
RODICA URSU NANIU (BUKAREST):
Dimensiunea umanista a operei lui Dimitrie Cantemir
(Humanistische Dimensionen im Werk Dimitrie Cantemirs) 118
MARCELA CIORTEA (ALBA IULIA):
Dimitrie Cantemir si filosofia religiei. De la crestinism la islamism si retur
(Dimitrie Cantemir und seine Religionsphilosophie. Vom Christentum
zum Islam und zuruck) 124
KLAUS HEITMANN (HEIDELBERG):
Ein erfolgreicher Plagiator Dimitrie Cantemirs: Jean-Louis Carra und
seine Histoire de la Moldavie et de la Valachie (1777) 141
Sprachen und Begegnungen
KLAUS BOCHMANN (LEIPZIG):
Cantemirs Sprachen 150
LARISA SCHIPPEL (BERLIN):
,,Entretiens sur la pluralite des mondes" als ,,Pa3roBopw o MHO»ecTBe
MMpos" oder: Der sichtbare Ubersetzer 161
ALIN-MIHAI GHERMAN (CLUJ NAPOCA):
O intilnire neasteptata: Dimitrie Cantemir si Martin Opitz
(Eine iiberraschende Begegnung: Dimitrie Cantemir und Martin Opitz) 169
IACOB MARZA (ALBA IULIA):
Ecouri cantemiriene la Blaj (Transilvania), in Vormarz
(Ein Echo auf Cantemir in Blasendorf/Blaj (Siebenbiirgen) im Vormarz
(Zusammenfassung)) 176
Dimitrie Cantemir in den Erinnerungskulturen
STEFAN LEMNY (PARIS):
Burke et une Lecture de l'Histoire de l'Empire ottoman de
Demetrius Cantemir a Westminster Hall: 22 avril 1788 198
VASILE DUMBRAVA (LEIPZIG):
Cantemir in der moldauischen Publizistik (1973 und 2003) 205
RAZVAN PARAIANU (BUKAREST):
Dimitrie Cantemir.
Cultura, umanism si educatie socialists
(Dimitrie Cantemir: Kultur, Humanismus und sozialistische Erziehung) 216
MARINA DUMBRAVA (LEIPZIG):
Geschichte im Film und Film als Geschichte. Das Bild Cantemirs
im gleichnamigen Spielfilm von 1973 255
ROBERT BORN (BERLIN):
Die Ruckfuhrung der Gebeine Dimitrie Cantemirs im Kontext
der Geschichtspolitik in Rumanien der 1930er Jahre 276
ALINA TOFAN (LEIPZIG):
Die Personlichkeit Cantemirs im bessarabischen Indentitatsdiskurs
der Zwischenkriegszeit 290
Sursa : http://d-nb.info/991336151/04
Cantemir in der europäischen Erinnerungskultur
Botschaft der Republik Moldau
Berlin-Brandenburgische Akademie der Wissenschaften
Moldova-Institut Leipzig (MIL)
16. Dezember 2008, 18.00 Uhr
Ort:
Berlin-Brandenburgische Akademie der Wissenschaften
Einstein-Saal
Jägerstraße 22/23, 10117 Berlin
Programm
18.00 Uhr Grußworte
Professor Dr. Dr. h.c. mult. Jürgen Kocka
Vizepräsident der Berlin-Brandenburgischen Akademie der Wissenschaften
S. E. Dr. Igor Corman
Botschafter der Republik Moldau
Acad. Professor Dr. Gheorghe Duca
Präsident der Akademie der Wissenschaften der Republik Moldau
Dr. Anna-Monika Lauter
Gerda Henkel Stiftung, Düsseldorf
18.20 Uhr Vortrag
Professor Dr. Manfred Hildermeier
Mitglied der Berlin-Brandenburgischen Akademie der Wissenschaften/
Georg-August-Universität Göttingen
Dmitrij Kantemir:
Fürst zwischen den Fronten und Geschichtsschreiber in der petrinischen Aufklärung
18.50 Uhr Präsentation des Sammelbandes:
Dimitrie Cantemir:
Fürst der Moldau, Gelehrter, Akteur der europäischen Kulturgeschichte
Professor Dr. Dr. h.c. Klaus Bochmann
Vorsitzender des Moldova-Instituts Leipzig/
Mitglied der Sächsischen Akademie der Wissenschaften zu Leipzig
19.20 Uhr Podiumsdiskussion
»Dimitrie Cantemir – Akteur der europäischen Kulturgeschichte«
Professor Dr. Dr. h.c. Klaus Bochmann
Dr. Vasile Dumbrava Moldova-Instituts Leipzig
Dr. Victor Ţvircun Moldauische Pädagogische Universität „Ion Creangă“
Professor Dr. Holm Sundhaussen Freie Universität Berlin
Professor Dr. Hans-Christian Maner Johannes Gutenberg-Universität Mainz
Moderation: Professor Dr. Wolfgang Höpken
Universität Leipzig /Vizepräsident der Südosteuropa-Gesellschaft
20.15 Uhr Empfang
Einladung der Botschaft der Republik Moldau
Wir bitten um Voranmeldung unter:
Botschaft der Republik Moldau (E-Mail: office@botschaft-moldau.de / Fax: 030 44652972) oder
Moldova-Institut Leipzig (E-Mail: moldova@uni-leipzig.de /Fax: 0341 9730249)
Mihai Papuc, Cotidian Naţional Nr.2008190 din 12 decembrie 2008
http://www.google.fr/imgres?imgurl=http://www.flux.md/sys/upload/image/12.12.2008/p8/Dinastia-Cantemirestilor.jpg&imgrefurl=http://www.flux.md/editii/2008190/&usg=__PlG8FCVzk2kl6qtceQraUPo6ug0=&h=172&w=120&sz=8&hl=fr&start=2&sig2=nxg5EO1YOlGKfv%20
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
16 februarie 2007 :
Virgil Candea s-a nascut in Focsani, pe 29 aprilie 1927. Studiile primare le-a facut la Bucuresti, la o scoala de pe soseaua Kiseleff - intre biserica Mavrogheni si Muzeul taranului Roman.
Freitag, 15. Juni 2007, 09:30 Uhr
Moldova-Institut Leipzig in Zusammenarbeit mit dem Zentrum für Höhere Studien der Universität Leipzig (ZHS) und der Botschaft der Republik Moldova in Berlin
Deutsch und Rumänisch
Konzeption: Prof. Dr. Klaus Bochmann, Dr. Vasile Dumbrava
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
16 februarie 2007 :
Le décès de l’historien Virgil Cândea qui a une contribution majeure à l’édition et l’étude de l’œuvre de Dimitrie Cantemir
Anii de liceu i-a petrecut in Colegiul "Sfantul Sava" din Bucuresti. Aici i-a avut ca profesori pe Serban Cioculescu - limba franceza; marele dramaturg Eugen Ionescu; Pamfil Georgian - istorie; Emil Arghiriade - matematica, Ionescu-Bif si Traian Pop; greaca si latina - Andrei Marin; limba romana - Stefan Pop, Gheorghe Banea, D. Ilioasa; stiinte naturale - C.S. Antonescu si A. Mumuianu; muzica - Nicolae Lungu s.a.m.d.
Dintre colegii sai de aici amintim pe Dionisie Gherman, mai tarziu renumit istoric in Germania, viitorul compozitor Pascal Bentoiu, Ion Dumitru-Snagov, impatimit culegator de documente din arhivele Vaticanului, heraldistul Jean-Nicolas Manescu, istoricul Dinu C. Giurescu, istoricul de arta Vasile Dragut, lingvistul Dragos Mihaescu, etc.
Dintre colegii sai de aici amintim pe Dionisie Gherman, mai tarziu renumit istoric in Germania, viitorul compozitor Pascal Bentoiu, Ion Dumitru-Snagov, impatimit culegator de documente din arhivele Vaticanului, heraldistul Jean-Nicolas Manescu, istoricul Dinu C. Giurescu, istoricul de arta Vasile Dragut, lingvistul Dragos Mihaescu, etc.
A urmat studii universitare la Bucuresti (Stiinte juridice - 1945 - 1949, Filosofie - 1945-1949, Teologie - 1951-1955), primind diploma de Doctor in Filosofie in 1970, pentru teza "Filosofia lui Dimitrie Cantemir“. Marturiseste ca nu a fost multumit de cursurile de la Facultatea de Filosofie, afectata de reforma invatamantului din 1948, motiv pentru care urmeaza Institutul Universitar de Teologie Ortodoxa, in perioada 1951-1955. Asa se numea fosta Facultate de Teologie, exclusa de comunisti din Universitate.
La formarea sa mai trebuie adaugati cei unsprezece ani petrecuti la Biblioteca Academiei Romane, alaturi de reputati cercetatori in istoria mentalitatilor (cum a fost Alexandru Dutu), specialisti in manuscrise si carti vechi (Gabriel Strempel), istoria artei (Remus Niculescu si regretatul Teodor Enescu), istoria muzicii (nimeni altul decat Viorel Cosma), istoria literaturii universale (prietenul meu de astazi Sorin Alexandrescu) si multi altii.
Virgil Candea si duhovnicii
A fost format duhovniceste de parintele Gheorghe Rosca, imbunatatit si cult preot basarabean. S-a intalnit si s-a spovedit la parintele Cleopa Ilie, prezent pe atunci la Manastirea Slatina - Suceava. A avut o legatura stransa cu parintele Petroniu Tanase, actualmente staretul Schitului romanesc Prodromul, din Sfantul Munte Athos si s-a aflat zeci de ani in apropierea parintelui Constantin Galeriu, in parohia "Sfantul Silvestru“. I-a cinstit pe parintii Sofian Boghiu si Adrian Fagetean, de la Manastirea Antim si a legat o stransa prietenie cu parintele Dumitru Staniloae, care aminteste in scrierea "Sfanta Treime sau La inceput a fost iubirea“ - ca o anumita rugaciune (a Sfantului Simeon Noul Teolog), i-a fost semnalata de catre profesorul Virgil Candea.
Virgil Candea - slujitorul stiintei si al credintei
Virgil Candea a descoperit in anul 1948, manuscrisul original in limba latina a operei "Cresterea si descresterea Imperiului Otoman“ scrisa de Dimitrie Cantemir, manuscris descoperit in depozitul de carte al bibliotecii Houghton a Universitatii Harvard din Cambridge, Massachusetts. Aceasta descoperire a fost catalogata in acea vreme, drept „cea mai senzationala dintre descoperiri in domeniul literelor romanesti“, potrivit lui Dan Zamfirescu.
In desertul Libanului a descoperit "Letopisetul Tarii Romanesti“ (1291-1664), cea mai veche cronica romana, pastrata numai prin versiunea araba a lui Macarie Zaim. Cronia a fost tradusa in limba romana de fiica sa, Ioana Feodorov.
In desertul Libanului a descoperit "Letopisetul Tarii Romanesti“ (1291-1664), cea mai veche cronica romana, pastrata numai prin versiunea araba a lui Macarie Zaim. Cronia a fost tradusa in limba romana de fiica sa, Ioana Feodorov.
A descoperit lucrarea cu titlul "Pacea Inteleptului si turbarea hulitei lumi“, care nu este nimic altceva decat prima traducere araba a "Divanului“ lui Dimitrie Cantemir. Amintim ca aceasta carte a circulat timp de doua secole (XVIII si XIX) ca opera anonima, sau a fost atribuita Sfantului Vasile cel Mare.
A descoperit icoanele melkite, in Liban, pentru care a primit distinctia "Ordinul national al Cedrilor“ de la presedintele Libanului, Charles Hellou.
Mai apoi, avea sa descopere icoane melkite si la colectionari particulari din Romania, fara ca acestia sa fi stiut ce lucrari de mare pret aveau in casa.
Virgil Candea - repere biografice
In perioada 1950-1961 a fost sef al Sectiei de documentare la Biblioteca Academiei Romane, director al Secretariatului Asociatiei Internationale de Studii sud-est europene (1963-1968) si cercetator stiintific principal la Institutul de Studii sud-est europene (1968-1972).
A fost profesor de Istoria relatiilor internationale, Istoria culturii sau Arta religioasa la Facultatea de Drept (1963-1966), Institutul de Arte plastice "Nicolae Grigorescu“ (1980-1982), Facultatea de Teologie (din 1993), din Bucuresti.
A fost profesor de Istoria relatiilor internationale, Istoria culturii sau Arta religioasa la Facultatea de Drept (1963-1966), Institutul de Arte plastice "Nicolae Grigorescu“ (1980-1982), Facultatea de Teologie (din 1993), din Bucuresti.
De asemnea, a fost profesor invitat la Institutul Universitar Oriental din Napoli (1965), Instiutul de inalte studii internationale din Geneva (1970), Universitatile din Beirut (1982), Strasbourg (1983) si "La Sapienza“ din Roma (1990).
Din 1993, a fost membru titular al Academiei Romane si membru corespondent al Societatii sud-est europene din Munchen (1990).
A fost membru in Adunarea Nationala Bisericeasca din Bucuresti din anul 1990.
A trecut la cele vesnice pe 16 februarie 2007 si este inmormantat la manastirea Cernica.
Mentionam ca o importanta parte a bibliotecii si cateva obiecte care i-au apartinut lui Virgil Candea, au fost donate Bibliotecii Academiei, unde s-a infiintat o sala ce-i poarta numele. Totodata amintim ca peste 1.000 de volume, din care cel putin 250 de volume de carte veche, au fost donate Bibliotecii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.
Text reprodus dupà :
DIMITRIE CANTEMIR
Fürst, Gelehrter, Akteur der europäischen Kulturgeschichte
INTERNATIONALE TAGUNG
Mit der Unterstützung der Gerda Henkel Stiftung
ERÖFFNUNG:
Freitag, 15. Juni 2007, 09:30 Uhr
VERANSTALTER:
Moldova-Institut Leipzig in Zusammenarbeit mit dem Zentrum für Höhere Studien der Universität Leipzig (ZHS) und der Botschaft der Republik Moldova in Berlin
TAGUNGSSPRACHEN:
Deutsch und Rumänisch
Konzeption: Prof. Dr. Klaus Bochmann, Dr. Vasile Dumbrava
P R O G R A M M
Freitag, 15. Juni 2007
Universität Leipzig (Thomaskirchhof 20)
Universität Leipzig (Thomaskirchhof 20)
09:30 | Eröffnung und Grußworte Prof. Dr. Dr. h.c. Klaus Bochmann (Vorsitzender des Moldova Instituts Leipzig) Prof. Dr. Wolfgang Fach (Prorektor für Lehre und Studium) Dr. Igor Corman (Botschafter der Republik Moldau in Deutschland) |
Freitag, 15. Juni 2007
Universität Leipzig (Thomaskirchhof 20)
Universität Leipzig (Thomaskirchhof 20)
Dimitrie Cantemir – Fürst der Moldau
10:00–12:00 | Kreuter, Peter Mario (Bonn): Dimitrie Cantemir und die Phanarioten |
10:30-11:00 | Kaffeepause |
Meurs, Wim van (München /Nijmegen): Dimitrie Cantemir als Feldherr | |
Eremia, Ion (Chişinău): Die prorussische Politik Dimitrie Cantemirs - Mythos und Realität |
12:00–14:00 Mittagspause
Cantemir in der europäischen Literatur
14:00–15:30 | Zach, Krista (München):Die Descriptio Moldaviae des Dimitrie Cantemir – eine rumänische Chorographie im Zeitalter der Aufklärung |
Ursu, Rodica (Bukarest): Humanistische Dimensionen im Werk Dimitrie Cantemirs | |
Fassel, Horst (Tübingen): Cantemirs „Istoria ieroglifică“ und die emblematische Tradition Europas | |
15:30-16:00 | Kaffeepause |
Heitmann, Klaus (Heidelberg): Ein erfolgreicher Plagiator Cantemirs: Jean-Louis Carra und seine Histoire de la Moldavie et de la Valachie (1777) | |
17:00 | EMPFANG |
Samstag, 16. Juni 2007
Universität Leipzig (Thomaskirchhof 20)
Universität Leipzig (Thomaskirchhof 20)
Sprachen und Begegnungen:
9.30–12.30 | Bochmann, Klaus (Leipzig): Cantemirs Sprachen |
Gherman, Mihai Alin (Cluj Napoca): Eine überraschende Begegnung: Dimitrie Cantemir und Martin Opitz | |
10:30-11:00 | Kaffeepause |
Turliuc, Cătălin (Iaşi): Cantemir, Geheimlehren und Initiationsgesellschaften | |
Ciortea, Marcela (Alba Iulia): Dimitrie Cantemir und seine Religionsphilosophie. Von der Orthodoxie zum Islam und zurück |
12.30–14.30 Mittagspause
Dimitrie Cantemir in den Erinnerungskulturen
14.30–16.30 | Dumbrava, Vasile (Leipzig): Vergessen und Erinnern. Dimitrie Cantemir in der moldauischen Presse (1973 und 2003) |
Tofan, Alina (Leipzig): Die Persönlichkeit Cantemirs im bessarabischen Identitätsdiskurs (1920-1930) | |
Ojog, Igor (Chişinău): Dimitrie Cantemir in den Geschichtsschulbüchern der Republik Moldova |
Das Bild Dimitrie Cantemirs:
16.30–19.00 | Dumbrava, Marina (Leipzig): Das Bild Dimitrie Cantemirs im Film |
17:00-17:30 | Kaffeepause |
Şarov, Igor (Chişinău): Das Bild Dimitrie Cantemirs in der russischen Geschichtsschreibung: zwischen Vergangenheit und Gegenwart | |
Lemny, Stefan (Paris):Das Echo von Cantemir in England: eine unbekannte Geschichte.... | |
Schippel, Larisa (Berlin): Cantemir und Kantemir – der Apfel fällt nicht weit vom Stamm |
Sursa : http://www.uni-leipzig.de/~mil/de/program_cantemir.html
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Dimitrie Cantemir, The Salvation of the Wise Man and the Ruin of the Sinful World (Ṣalāḥ al-ḥakīm wa-fasād al-‘ālam al-dhamīm)
Ṣalāḥ al-ḥakīm wa-fasād al-‘ālam al-dhamīm Éd., trad. et annot. de Ioana Feodorov. Bucarest, Editura Academiei Române, 2006, 380 p.
References : Aurélien Girard, Archives de sciences sociales des religions
2007/4 (n° 140) http://www.cairn.info/revue-archives-de-sciences-sociales-des-religions-2007-4-page-169.htm
----------------------------------------------------------------------------------------------
Cantemir: Three Semais - Arranged by Valdimir Ivanoff - Rehavi Semai Sarband & Vladimir Ivanoff
----------------------------------------------------------------------------------------------
Paru à Istanbul, 2004, Isis Press, 2004, 138 p.
ISBN 975-428-272-2 15 USD
Русско-французский словарь Антиоха Кантемира / Вступительная статья и публикация Е. Бабаевой. М., 2004. Т.1-2.
Antioh KANTEMIR, Russko-francuzskij slovar´ Antioha Kantemira(Dictionnaire russe-françaisAntioh KANTEMIR, Russko-francuzskij slovar´ Antioha Kantemira(Dictionnaire russe-français). T. 1 : A-O, t. 2 : P-U. Introd. et édition : Elizaveta BABAEVA. Moscou, Jazyki slavjanskoj kul´tury, 2004, lii-1309 p.
Référence électronique
Stefan Lemny, « Antioh Kantemir, Russko-francuzskij slovar´ Antioha Kantemira »,Cahiers du monde russe, 45/3-4 | 2004, [En ligne], mis en ligne le 16 juin 2009. URL : http://monderusse.revues.org/index4180.html. Consulté le 08 octobre 2010.
The world of Cantemir arises in the crossroads of Western and Eastern thought, in the collision of Europe with the Ottoman Empire, and at the junction of Byzantine culture with Islamic theology. Our recorded recital celebrates the wondrous life of Prince Dimitrie Cantemir (1673-1723), a royal Moldavian linguist-encyclopaedist-composer who through curious fate spent 22 years as a diplomatic guest of the Ottoman court. While Prince Cantemir’s continuous presence in the orbit of four successive ruling Sultans must have furthered a harmonious relationship between the Ottoman Court and his father, the Moldavian Voivode, Cantemir himself clearly preferred music to politics, and was sufficiently gifted to play his way to fame as the greatest of classical Turkish musicians. -- booklet notes
Cantemir: Music in Istanbul and Ottoman Europe around 1700
Ihsan Özgen, Linda Burman-Hall & Lux Musica
Ihsan Özgen, Linda Burman-Hall & Lux Musica
AC cue + booklet (420 MB) | LOG
Golden Horn GHP 019-2 (2000 - ed. 2004)
Golden Horn GHP 019-2 (2000 - ed. 2004)
Sursa : http://www.goldenhorn.com/display.php4?content=records&page=ghp019.html
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Bezmârâ - Yitik Sesin Peşinde / KANTEMİROĞLU
EAC FLAC cue+scans (435 MB) | LOG
Kalan Music 161 (2000)
EAC FLAC cue+scans (435 MB) | LOG
Kalan Music 161 (2000)
